Știre falsă despre Colegiul Național Moise Nicoară Arad, dezmințită de conducere și ISJ
Știre falsă despre Colegiul Național Moise Nicoară Arad, dezmințită de conducere și ISJ
14.05.2020

Referitor la știrea potrivit căreia la Colegiul Național Moise Nicoară Arad le este interzisă participarea la pregătirea pentru examenele naționale copiilor cadrelor medicale,  Inspectoratul Școlar Județean Arad și conducerea  Colegiului Național Moise Nicoară Arad precizează că este o știre falsă.

Conducerea unității  de învățământ nu a luat și nici nu a discutat vreodată o asemenea masură.

„Imediat ce am văzut știrea, am luat legătura cu directorul unității de învățământ, care mi-a confirmat că nu s-a discutat și nici nu s-a luat o asemenea masură. In concluzie, știrea este falsă și solicităm celor care au publicat această dezinformare să o retragă și să-și asume caracterul ei fals”, declară Prof. Marius Gondor, Inspector școlar general.