Starea de alertă şi diferenţele faţă de starea de urgenţă
Starea de alertă şi diferenţele faţă de starea de urgenţă
05.05.2020

Avocatul Codrin Ţarălungă ne explică faptul că starea de alertă poate fi instituită în cazul iminenţei apariţiei sau a declanşării unei situaţii de urgenţă. Desigur, epidemia intră în sfera de aplicare a stării de alertă, ca situaţie de urgenţă, cu precizarea că starea actuală este „în plină desfăşurare spre regres”, informează www.mediafax.ro

În ceea ce priveşte măsurile care pot fi luate în cadrul stării de alertă, declarată în mod legal, OUG nr. 21/2004 dispune că acestea sunt „orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră” şi „trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplică cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege.”

Odată instituită starea de alertă, orice limitări sau restrângeri de drepturi ar putea fi impuse doar prin adoptarea unui act normativ de tipul unei legi organice. „Aşadar, cum în lipsa menţinerii stării de urgenţă, astfel de restrângeri (adoptate prin ordonanţe militare) nu ar mai putea fi adoptate în cadrul unei stări de alertă, înseamnă că orice limitare   sau restrângere redevine (în mod firesc) o posibilitate exclusivă a autorităţii legislative, respectiv a Parlamentului", ne-a explicat Codrin Ţarălungă.

La încetarea stării de urgenţă îşi vor înceta aplicabilitatea şi măsurile dispuse pe durata stării de urgenţă, inclusiv cele privind restricţiile şi limitările drepturilor şi   libertăţilor cetăţeneşti", a completat specialistul. Integral pe MEDIAFAX.RO 

Sursa: MEDIAFAX.RO