Încă un deces provocat de noul coronavirus a fost anunțat cu puțin timp în urmă în țara noastră, ridicând numărul celor care au murit din această cauză la 198, informează RADOR. Este vorba despre un bărbat de 53 de ani, ambulanțier în cadrul serviciului județean de ambulanță Suceava, și este confirmat de Ministerul Sănătății ca fiind primul deces în rândul personalului medical. El a fost testat pozitiv în 30 martie, dar a refuzat internarea și a murit acasă. În prezent, conform raportărilor din teritoriu la Institutul Național de Sănătate Publică, 699 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.
Sursa: www.rador.ro