Orban a cerut ministerelor să prezinte propuneri privind trecerea de la starea de urgență la cea de alertă
Orban a cerut ministerelor să prezinte propuneri privind trecerea de la starea de urgență la cea de alertă
08.05.2020

Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut, ieri, tuturor ministerelor să prezinte până astăzi propuneri pentru actul normativ privind trecerea de la starea de urgenţă la cea de alertă, dar şi privind măsurile care urmează să fie prelungite, precum şomajul tehnic sau concediul pentru părinţi, informează AGERPRES.

Elaborarea proiectului de act normativ va fi coordonată de vicepremierul Raluca Turcan. La întâlnirea cu reprezentanţii ministerelor economice se va definitiva planul de măsuri menit să asigure revenirea cât mai rapidă la normalitate şi o dezvoltare economică rapidă.

Totodată, Orban a precizat că Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Inspectoratul Teritorial de Muncă urmează să finalizeze setul de reguli care trebuie respectate pentru fiecare activitate economică în privinţa căreia se vor ridica restricţiile.

Aceste măsuri vor viza domenii precum transportul public, comerţul, activitatea centrelor de frumuseţe şi îngrijire, a cabinetelor stomatologice, organizarea spaţiilor de birouri din instituţii publice sau companii private. Integral pe www.agerpres.ro

Sursa: AGERPRES
Foto: gov.ro