Mobilitatea personalului didactic
Mobilitatea personalului didactic
02.06.2020

În lunile mai-iunie 2020, conform calendarului mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2020-2021, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Arad sunt preconizate o serie de acțiuni.
Astfel, în data de 27.05.2020 a avut loc ședința de repartizare pentru soluționarea restrângerilor de activitate, în urma căreia cererile celor 19 cadre didactice solicitante au fost soluționate.

De asemenea, în data de 29.05.2020 a fost validată, în Consiliul de administrație al IȘJ Arad, lista finală a cadrelor didactice care au primit acordul/ refuzul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ privind modificarea duratei contractului de muncă, din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului. Au fost soluționate un număr de 38 de solicitări.
În perioada 29.05.2020-04.06.2020 se depun la IȘJ Arad dosarele cadrelor didactice care solicită pretransfer. Lista punctajelor va fi afișată în 05.06.2020, urmând ca soluționarea cererilor să se realizeze în ședința de repartizare din 11.06.2020.

Tot în perioada 29.05.2020-04.06.2020, se depun la IȘJ Arad dosare pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului, cărora nu li se poate constitui norma didactică completă conform deciziei de repartizare pe post. Candidații transmit prin poșta electronică la unitățile de învățământ cererile în perioada 29.05.2020-03.06.2020.
 În ceea ce privește cadrele didactice care solicită prelungirea duratei contractului individual de muncă în anul școlar 2020-2021, conform art. 61 din Metodologia de mobilitate, acestea depun și înregistrează la secretariatele unităților de învățământ cereri în vederea obținerii acordului din partea unității, până în data de 09.06. 2020   După discutarea și analiza cererilor depuse, unitățile de învățământ transmit dosarele cadrelor didactice care au primit acordul de principiu în perioada 10-15.06.2020, urmând ca lista finală să fie publicată în data de 17.06.2020.
GRADAȚII DE MERIT

Pentru sesiunea 2020 a concursului pentru obținerea gradației de merit s-au alocat un număr de 151 de locuri pentru personalul didactic/ personalul didactic de conducere, îndrumare și control și 39 de locuri pentru personalul didactic auxiliar.
Cadrele didactice care doresc să participe la concursul pentru obținerea gradației de merit depun dosarele de concurs în unitatea de învățământ în perioada 25.05.2020-04.06.2020, urmând ca, în perioada 04.06.2020-12.06.2020, dosarele să fie aduse la IȘJ Arad de către un reprezentant al școlii, conform unei planificări, pentru respectarea normelor de distanțare fizică.