Microbuzele vor transporta călătorii doar pe scaune, pe perioada stării de alertă
Microbuzele vor transporta călătorii doar pe scaune, pe perioada stării de alertă
19.05.2020

Spaţiul conducătorului auto va fi izolat sau primul rând de scaune va fi lăsat liber pentru a evita interacţiunea socială iar pentru microbuze este permis doar transportul persoanelor pe scaune, arată un ordin comun al miniştrilor Transporturilor şi Sănătăţii, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, în domeniul transportului rutier de persoane sunt necesare o serie de măsuri şi reguli, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Astfel, la urcarea în vehicul vor fi montate dozatoare cu soluţii dezinfectante şi se va efectua obligatoriu curăţenia şi dezinfecţia mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă. Conducătorul auto va fi dotat cu mască de protecţie.

De altfel, purtarea măştii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum şi pe toată durata călătoriei.  Integral pe www.agerpres.ro

Sursa: AGERPRES