Măsuri ale MEC şi MS pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care au acces în unităţile de învăţământ
Măsuri ale MEC şi MS pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care au acces în unităţile de învăţământ
13.05.2020

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii au stabilit o serie de măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care vor avea acces în unităţile de învăţământ, în contextul prevenirii şi combaterii îmbolnăvirilor cu SARS CoV 2, informează AGERPRES.

Astfel, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar vor elabora şi vor aproba, în termen de 5 zile de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial (nr. 381/12.05.2020), o procedură proprie, în cadrul căreia vor fi stabilite modalităţile de desfăşurare a activităţilor de pregătire a sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare şi de ieşire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecţia unităţii de învăţământ.

Inspectoratele şcolare transmit Direcţiilor de sănătate publică cu cel puţin o săptămână înainte perioada de desfăşurare a activităţilor la care participă elevii în unităţile de învăţământ preuniversitar.
Ordinul prevede că inspectoratele şcolare colaborează cu DSP în vederea instituirii măsurilor de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor în unităţile/instituţiile de învăţământ, prin triaj epidemiologic zilnic. De asemenea, la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura.

În document se arată că participarea elevilor la activităţile de pregătire va fi decisă de părinţii acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora. De asemenea, elevii vor fi însoţiţi de un cadru didactic de la accesul în unitatea de învăţământ până la sala de clasă şi apoi, după finalizarea activităţilor, vor fi conduşi până la ieşire.

În perioada 2-12 iunie, durata activităţilor petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de trei ore pentru elevii de liceu şi două ore pentru elevii de gimnaziu. Integral pe www.agerpres.ro

Sursa: AGERPRES