Uniunea Europeană a cerut sistarea luptelor în Libia, anunţând că va bloca livrările de arme care ajung în această ţară pe mare, în conformitate cu mandatul operaţiunii Irini, potrivit şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, informează AGERPRES.
Operaţiunea militară Irini este funcţională din 4 mai cu prezenţa unei fregate a marinei franceze, 'Jean Bart', în zona desemnată pentru controlul respectării embargoului ONU. Italia, care comandă operaţiunea, şi Grecia au angajat de asemenea nave de război pentru a completa dispozitivul, potrivit unor surse europene.
UE a amintit forţelor celor două tabere, forțele mareşalului Khalifa Haftar și Guvernul de Uniune Naţională, obligaţia de a respecta dreptul internaţional, inclusiv dreptul internaţional umanitar şi a avertizat că „cei care îl încalcă vor trebui să dea socoteală”. Integral pe www.agerpres.ro
Sursa: AGERPRES