Iustin Cionca anunță evoluții în construirea a două noi spitale în Arad
Iustin Cionca anunță evoluții în construirea a două noi spitale în Arad
27.05.2020

Consiliul Județean construiește două spitale noi, respectiv Matern-Pediatrie și Boli Infecțioase, în incinta actuală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Se va crea, astfel, un complex medical modern pentru județul Arad, care va aduce în același perimetru unele dintre cele mai solicitate secții medicale. Nu în ultimul rând, noile spitale care se vor construi sunt, astăzi, găzduite de clădiri fie revendicate (Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie), fie în stare avansată de degradare (Boli Infecțioase). Complexului medical de pe Calea Victoriei, din municipiul Arad, li se vor adăuga spitale noi la Căpâlnaș (unde este deja în fază de construcție o nouă Psihiatrie) și pe strada Vicențiu Babeș (un spital de Oncologie, aflat și el în fază de execuție).

Pentru a construi în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Primăria a cedat până acum Consiliului Județean (care a transmis mai departe în administrare Spitalului) 12.140 metri pătrați de teren. În această săptămână, Consiliul Județean transferă încă 906 metri pătrați la spital, necesari noilor construcții.

În acest moment, la Consiliul Județean se află în faza de evaluare financiară contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al noului Complex Matern-Pediatrie. Complexul, cu valoarea estimată de 40 de milioane de euro, este finanțat de Compania Națională de Investiții și cofinanțat de Consiliul Județean Arad.  Construirea sa este necesară pentru că va reuni, sub același acoperiș și conectate la clădirea Spitalului Județean, în condiții moderne, actualele secții de Pediatrie, Chirurgie-Infantilă, Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie. Astăzi, secțiile acestea funcționează în mai multe corpuri de clădire pe raza municipiului Arad. „Maternitatea”, de exemplu, folosește trei imobile, dintre care două au fost construite cu aprox. 150 de ani în urmă și sunt și revendicate de urmașii foștilor proprietari, care au solicitat inclusiv terenul dintre clădiri. 
Complexul Matern-Pediatrie va avea șapte niveluri: demisol, parter, cinci etaje, pe o suprafaţă desfășurată de aprox. 20.000 de metri pătraţi.

„Este cel mai ambițios plan al administrației arădene, în domeniul sănătății publice. Aducem în aceeași incintă, la Spitalul Județean, secții vitale, care astfel vor fi mult mai accesibile pentru arădeni. Construim spitale noi de la zero, spitale în care se va pune accentul și pe confortul pacienților, și pe condițiile medicale, dotarea cu aparatură”, a precizat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

În ce privește construcția noului Spital de Boli Infecțioase al Aradului, în data de 22 iunie este termenul pentru depunerea proiectului tehnic și al asistenței tehnice, la Consiliul Județean Arad. Spitalul se va construi în cadrul unui proiect transfrontalier câștigat de Consiliul Județean Arad, din fonduri europene. Valoarea lucrării și a dotărilor se ridică la peste 4,5 milioane euro. Și în această investiție Consiliul Județean Arad are o parte importantă de cofinanțare, pentru că proiectul acoperă doar 1,8 milioane de euro din costurile Spitalului de Boli Infecțioase.
Investiția este necesară pentru că la această oră bolile infecțioase sunt tratate la Spitalul TBC, după ce o lungă perioadă de timp au fost gestionate într-o clădire degradată, revendicată, pe str. Ștefan Cicio Pop.

„Construim un nou spital de boli infecțioase ca Aradul să fie pregătit, din acest punct de vedere, să răspundă unei viitoare epidemii. Clădirea și dotările sunt importante, dar eu îmi doresc să avem aici și cadre medicale suficiente și pregătite pentru intervenția rapidă”, a declarat Iustin Cionca.