Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM demarează, în regim de urgenţă, Programul IMM Invest Romania, care permite IMM-urilor afectate semnificativ de criză să îşi asigure lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea unor finanţări garantate, informează AGERPRES.
Instituţiile de credit interesate vor transmite Fondului de Garantare şi Ministerului Finanţelor solicitarea de înscriere în program până la data de 16 aprilie 2020, nivelul costurilor totale pe care le vor aplica, precum si valoarea estimata a finanţărilor pentru anul 2020.
FNGCIMM va garanta aceste finanţări în numele şi în contul statului român.
Durata maximă a finanţării în cazul creditelor pentru realizarea de investiţii este de 72 de luni, fără posibilitate de prelungire, iar durata maximă a finanţării în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru este de 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de încă 36 de luni. Integral pe agerpres.ro
Sursa: AGERPRES