Fermierii pot depune, începând de luni, cereri de finanţare pentru obţinerea unui sprijin financiar de 70% din valoarea primei de asigurare plătită în sectorul vegetal, potrivit Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), informează AGERPRES.
Submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) va fi deschisă în intervalul 11 mai - 30 noiembrie 2020 şi va începe cu sectorul vegetal, iar perioada în care se vor putea depune cererile de finanţare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior şi anunţată pe pagina de internet.
Ministerul Agriculturii preciza că sesiunea de depunere a cererilor de finanţare va dispune de o alocare totală de aproximativ 40 milioane euro.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil în cadrul submăsurii 17.1, solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.
Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanţare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. Integral pe agerpres.ro
Sursa: AGERPRES