Pasagerilor care ajung în Austria li s-a cerut să prezinte un certificat medical emis de cel mult patru zile şi din care să reiasă că nu sunt infectaţi cu Covid-19, în caz contrar ei intrând în carantină pentru 14 zile, informează AGERPRES.
Începând de astăzi, vor putea fi însă supuși unui test de diagnostic molecular pentru Covid-19 la aeroport şi vor primi rezultatul în două sau trei ore. Aeroportul din Viena a anunţat că persoanele care se află deja în carantină pot ieşi dacă rezultatul testului va fi negativ. Testele de la aeroport, care costă 190 de euro, pot fi luate și de pasagerii care părăsesc Viena pentru a demonstra la destinaţie că nu sunt infectaţi.
Sursa: AGERPRES