Adina Vălean: Distanţarea socială şi separarea fluxurilor de pasageri vor fi stabilite prin protocoale foarte clare
Adina Vălean: Distanţarea socială şi separarea fluxurilor de pasageri vor fi stabilite prin protocoale foarte clare
27.04.2020

Distanţarea socială şi separarea fluxurilor de pasageri a celor care vin şi a celor care pleacă în perspectiva reluării călătoriilor cu avionul vor fi stabilite prin protocoale foarte clare, iar posibilitatea introducerii unor certificate de sănătate ar uşura mult viaţa în transporturi, susţine Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, potrivit AGERPRES.

În ceea ce priveşte soluţiile de distanţare socială care vor fi luate în avioane, Vălean a subliniat că sunt companii care au luat deja iniţiative asupra modului de organizare a separării în interiorul avionului. „Nu este obligatoriu să fie lăsat locul din mijloc liber pentru că pot fi grupuri de călători care oricum fac parte din aceeaşi familie şi nu are sens să îi separi. De asemenea, în funcţie decât de multe astfel de grupuri există şi numărul lor separarea lor poate să implice un număr mai mare sau mai mic de călători. De aceea nu putem da o prescripţie clară, iar în dialogul cu companiile pe care noi îl avem permanent toate lumea va accepta astfel de măsuri. Pe de altă parte, dacă oamenii poartă mască, dacă se pot imagina alte lucruri pentru siguranţa fiecăruia, această distanţare în avion poată fi făcute în limite rezonabile", a explicat Vălean.

De asemenea, comisarul european pentru Transporturi a adăugat că pe aeroporturi, în momentul reluării călătoriilor, Comisia Europeană va recomanda luarea unor măsuri moderate, precum verificarea temperaturii, dar există şi ipoteza introducerii unor certificate de sănătate.
Potrivit sursei citate, autorităţile de sănătate ar trebui să discute care ar fi termenul de valabilitate al unui astfel de certificat de sănătate, pentru că „poţi să fii sănătos astăzi şi peste două zile să iei din întâmplare virusul", iar acest aspect va face lucrurile neclare şi instabile.
În privinţa unui orizont de timp în care călătoriile vot fi reluate în Europa sau pe alt continent, comisarul consideră că europenii care vor dori să meargă în alta parte o vor putea face dacă restricţiile de călătorie se ridică în ţara respectivă, însă recomandă cetăţenilor europeni „foarte multă precauţie". Integral pe www. agerpres.ro

Sursa: AGERPRES