Activitățile de picnic pe domeniul public se pot desfășura doar în locurile special amenajate. Aceste activități sunt reglementate de Legea nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic.
Timpul poate fi petrecut în aer liber într-un mod responsabil, prin care să respectăm legea și natura!
Pentru a evita producerea unor situații nedorite, vă prezentăm o parte din obligațiile privind desfășurarea unor activități de picnic:
- să aprindeți focul doar în locurile special amenajate și să îl supravegheați în permanență;
- să nu folosiți produse de igienă personală la o distanță mai mică de 30 m față de cursurile de apă;
- să nu spălați obiectele care au deservit activității de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activitățile de picnic sau a zonei indicate pentru activitățile de picnic. Împrăștierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activității de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activitățile de picnic ori a zonei indicate pentru activitățile de picnic sunt interzise;
- să nu hrăniți animalele sălbatice;
- să aruncați deșeurile doar în locurile special amenajate;
- să lăsați locul în care ați desfășurat activitatea de picnic curată și nealterată;
- să parcați autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;
- să nu îndepărtați, să nu răniți ori să nu distrugeți plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural și/sau construit;
- să nu desfășurați activități de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activitățile de picnic și/sau a zonelor indicate pentru activitățile de picnic.
Sursa: Jandarmeria Română