Nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi lucra la un post de radio. Asta pe vremea adolescenței mele când radioul era o adevărată evadare. Mai ales cel neautohton. Mi-amintesc doar că pe la școala generală adormeam cu un radio cu baterii ascuns sub pernă (nu o să spun ce model era pentru ca v-ați da seama din ce generație sunt). Încercam să-mi imaginez oamenii de dincolo de voci. Și muzica... Totul mi se părea mai ușor cu muzică. Știam toate topurile și nu este piesă de pe vremea adolescenței mele să nu îi știu anul, locul în top și măcar vreun moment de care să nu-mi amintească. Știrile mă mai aduc cu picioarele pe pământ ca să nu mă simt chiar ca la un party în fiecare zi.

Mă simt o norocoasă în fiecare dimineață (chiar și în cele de luni), când ajung la birou și aud muzica din studio. Când îmi pun căștile și aștept să intru în direct și îmi dansează picioarele sub scaun îmi spun doar că nu puteam alege mai bine!